Recent s-a încheiat Openul Spaniei la tenis de masă, o competiție de înalt nivel la care au participat cei mai buni sportivi din lume. Așa cum era de așteptat, orașul nostru a fost reprezentat de cele două sportive de aur legitimate la CSM Slatina, Adina Diaconu și Irina Ciobanu. Elevele antrenate de Petre Arnăutu au reușit să se remarce din nou, obținând rezultate extraordinare.
Pentru Adina, primul concurs din acest an a fost un start bun pentru toate celelalte competiții la care va participa. Slătineanca și-a propus să continue în același ritm.
Următoarea perioadă este extrem de aglomerată în competiții pentru sportiva legitimată la Clubul Sportiv Municipal Slatina. Zilele acestea, Adina va participa la Openul Portugaliei, urmând ca la sfârșitul lunii februarie să lupte pentru titlurile naționale. Imediat după acest campionat, slătineanca va participa la Europenele de tenis de masă.