Zeci de karateka din Țara Românească s-au adunat la startul celei de-a XXVIII-a ediții a Campionatului Național de Karate Tradițional pentru cadeți, juniori, tineret și seniori. La competiția organizată de Federația Română de Karate Tradițional, desfășurată în perioada 15-17 martie, la Brăila, au participat și cei șase sportivi de la CSM Slatina. Diana Ștefan, surorile Elena și Alexandra Apetrei, Daniel Aspra, Ștefan Ionică, Bogdan Păun au reușit să se califice la faza următoare, finala acestui campionat.
Sensei Alin Andrii are mari așteptări de la sportivii săi în finala competiției de karate ce se va desfășura în perioada 25-27 mai, la Iași. Urcarea pe podium le-ar asigura concurenților participarea la Campionatul European.
Până la etapa finală la care vor lua parte juniorii și seniorii slătineni, sportivii cu vârsta cuprinsă între 6-13 ani, de la CSM Slatina vor lupta pe salteaua de concurs din finala Campionatului Național de Karate Tradițional pentru copii. Competiția se va desfășura în perioada 12-14 aprilie, la Iași.