În cadrul etapei a VI-a din Liga Națională de handbal feminin, sportivele slătinene au avut o misiune dificilă. Gruparea antrenată de Victorina Bora a întâlnit, în fața propriilor suporteri, formația aflată în prima partea a clasamentului, SCM Craiova. Slătinencele au avut o evoluție bună în debutul meciului, primul gol al confruntării fiind marcat în minutul șase de sportiva noastră, Clara Vădineanu, Craiova punctând pentru prima dată abia în minutul 11. Însă experiența și valoarea jucătoarelor lui Bogdan Burcea și-au spus cuvântul, iar la finalul partidei craiovencele au obținut cele trei puncte.
Pentru al doilea an consecutiv, slătineanca Cristina Zamfir a luptat împotriva echipei din orașul natal. Handbalista își dorește ca CSM Slatina să-și îndeplinească obiectivul propus pentru acest an.
După primele șase etape ale campionatului, CSM Slatina a acumulat șase puncte, rezultat care plasează echipa pe locul 10 în clasamentul Ligii Florilor. Duminică, 28 octombrie, în cadrul etapei a VII-a, handbalistele slătinene vor disputa în deplasare confruntarea împotriva formației CS Minaur Baia Mare. Meciul dintre CSM Slatina și SCM Craiova îl puteți viziona integral, în această seară, pe Olt tv, de la ora 21.30.