Din cauza pandemiei de coronavirus, foarte multe firme mici au fost obligate să își întrerupă activitatea, înregistrând în acest fel, pierderi financiare. Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Olt a înregistrat nu mai puțin de 1.417 cereri, din partea persoane fizice autorizate, independente, care au profesii liberale sau care au întreprinderi de familie. Numai pentru luna aprilie, suma totală a indemnizațiilor sociale de sprijin pentru COVID-19 a fost de peste 5,5 milioane de lei.
Reprezentantul Agenției Județeane pentru Plăți și Inspecție Socială Olt spune că acest sprijin financiar va fi acordat și pentru luna mai. Este nevoie, însă, ca beneficiarii să depună o cerere și o declarație pe proprie răspundere că sunt în continuare afectați.
Din categoriile profesionale care pot beneficia de acest sprijin financiar fac parte cei care obțin venituri exclusiv din drepturile de autor, avocații, persoanele fizice autorizate sau cei care au o întreprindere individuală sau de familie. Solicitanții indemnizației sociale primesc din partea statului o indemnizație lunară de 75% din câștigul salarial mediu brut.