Conducerea unui autoturism pe drumurile publice fără permis de conducere este una dintre cele mai grave infracțiuni la regimul circulației rutiere. O spun polițiștii olteni, îngrijorați că numărul celor care se urcă la volan, fie fără a poseda permis auto, fie cu dreptul de a conduce suspndat, este tot mai mare. Este și cazul unui bărbat din comuna Icoana. Acesta a fost prins de polițiști conducând o mașină, puțin după miezul nopții, când a crezut, probabil, că nu se întâlnește cu oamenii legii.
De la începutul anului, polițiștii olteni au prins în trafic mai multe persoane care conduceau autoturisme fără a avea acest drept.
Numai în ultimele 24 de ore, în urma unor controale în trafic, polițiștii Serviciului Rutier au aplicat 72 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 11.300 de lei. Mai multe dosare penale au fost întocmite unor șoferi, pentru diferite infracțiuni la regimul circulației. Polițiștii continuă să acționeze pe străzi, pentru siguranța participanților la trafic.