Zeci de echipaje ale Poliției Olt, dar și din alte județe, au fost mobilizate, seara trecută, pentru a identifica un autoturism din care o tânără a sunat la 112. Fata nu a dat nici un detaliu, nu a spus cum o cheamă și unde se află. Operatorul de la 112 a auzit-o, însă, în timpul apelului, cum plângea și îl ruga pe șofer să o lase să coboare din mașină. Crezând că este vorba despre o răpire, oamenii legii s-au mobilizat rapid. Au fost făcute filtre la ieșirile din județ, dar și la intrarea în orașele Balș și Slatina. Oamenii legii au acționat timp de câteva ore, iar în cele din urmă au fost identificate tânăra care a sunat la 112 și mașina în care se afla.
Apelanta era în autoturism cu iubitul său. Ea le-a spus oamenilor legii că a sunat la 112 din greșeală și că plângea și era speriată pentru că bărbatul conducea cu viteză. Acum, cei doi sunt anchetați și vor răspunde în fața legii.
Începând din 3 octombrie au crescut sancțiunile pentru apelarea falsă sau abuzivă a numărului de urgență 112. Dacă până luna aceasta, amenzile erau de 500 de lei, acum ajung până la 5.000 de lei. Pe lângă această sancțiune sau chiar întocmirea unui dosar penal, cei doi ar putea plăti și cheltuielile privind alocarea de forțe în teren, dacă magistrații vor decide lucrul acesta.