Politia Municipiului Slatina a organizat în ultimele zile o acțiune amplă, cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi, Poliției Locale Slatina, Inspectoratului Școlar Județean și Registrului Auto Român. Autoritățile au desfășurat controale în municipiul Slatina pentru a asigura un climat de ordine și siguranță publică pe raza orașului. Astfel, echipele de control au mers la unitățile școlare, în piețele și zonele comerciale aglomerate, pe bulevarde, în baruri și discoteci.
Valoarea amenzilor aplicate de polițiști se ridică la peste 120.000 de lei. Vineri, în prima zi de controale, polițiștii au legitimat zeci de elevi.
„Acționând în zona adiacentă unităților de învățământ, au fost legitimați 57 de elevi, fiind înaintate 14 informări către școli privind depistarea unor elevi care absentau de la cursuri“, apare în comunicatul Poliției Olt.
De asemenea, în cadrul acțiunii, polițiștii au verificat și mai multe societăți comerciale. Au fost consiliați antiinfracțional angajații a 11 unități de alimentație publică, să ia măsuri pentru a se feri de hoți. În cazul a patru societăți au fost aplicate amenzi în valoare de 2.000 de lei, pentru încălcarea legii privind activitățile comerciale pe care le desfășoară.