Programul Național de Cadastru și Carte Funciară s-a derulat cu succes în Olt și anul trecut, anunță reprezentanții oficiului județean de cadastru. Au fost semnate contracte de finanțare cu 86 de primării, iar 60 dintre acestea au încheiat contracte de prestări servicii pentru cadastrarea suprafețelor din extravilan.
„Totodată, în anul 2018, au fost scoase la licitație primele opt UAT-uri din județ care vor fi cadastrate integral din fonduri externe nerambursabile prin Programul Operațional Regional 2014-2020 (POR), care prevede înregistrarea sistematică a imobilelor din 660 de comune din toate județele țării. Bobicești, Dăneasa, Dobrosloveni, Fărcașele, Găneasa, Mihăești, Radomirești și Tătulești se numără printre cele 194 de UAT-uri pentru care ANCPI a inițiat procedura de licitație”, explică într-un comunicat de presă reprezentanții instituției.
În prezent, din totalul de 112 de localități din județul Olt, șapte sunt cadastrate în proporție de sută la sută (Brebeni, Iancu Jianu, Vădastra, Valea Mare, Vișina, Vișina Nouă, Oboga), iar în alte 98 se desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor, atât la nivelul întregii localități, cât și pe sectoare cadastrale.