Fii reporter pentru o zi. TRIMITE STIREA TA
Slătineni mândri de orașul lor
10.01.2018
Autor articol: Simona Vârban
Vizualizari: 2593

Slatina e orașul în care trăiesc, în care și-au făcut o familie și și-au clădit viitorul. Este un oraș frumos, aflat în continuă dezvoltare, care are nevoie de cetățeni responsabili și conducători destoinici, ca să prospere. Acum, când orașul împlinește 650 de ani de atestare documentară, slătinenii transmit, prin intermediul Olt Tv, un gând bun pentru orașul lor și pentru oamenii care îl iubesc.


Slatina e în sărbătoare, începând de sâmbăta viitoare, când sărbătorim cu toții 650 de ani de când numele orașului a fost menționat pentru prima dată într-un document. Pe 20 ianuarie 1368, Vladislav I Vlaicu acordă scutire de vamă tuturor negustorilor braşoveni la trecerea peste râul Olt, la Slatina. Actul demonstrează că aici se afla un loc de vamă, în apropierea căruia s-a format treptat şi un târg. Astăzi, Slatina este un oraș îngrijit și liniștit, atractiv atât pentru tinerii care
și-au făcut un rost aici cât și pentru cei care se bucură de statutul de pensionari. De astăzi, Olt Tv dă startul unei campanii prin care slătinenii pot transmite gândurile lor pentru orașul în care locuiesc, prin intermediu televiziunii.
Acum, la ceas aniversar, slătinenii sunt îndemnați să își îngrijească orașul, să fie mai îngăduitori cu ceilalți și mai răbdători. Iar autoritățile să facă mai mult pentru dezvoltarea Slatinei.
Olt Tv va difuza, în fiecare seară, după jurnalul de știri de la ora 19.30, gândurile slătinenilor cu ocazia acestei aniversări, la 650 de ani de la prima sa atestare documentară.
 

Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

STIREA SAPTAMANII
Slatina 650
OLTTV LIVE

Gest impresionant al polițiștilor de la Rutieră

Ajutor nesperat pentru o familie cu patru copii, din comuna Milcov, căreia i-a ars casa în urma unui incendiu. Polițiștii de la Biroul Rutier Slatina s-au mobilizat, au strâns bani și au cumpărat alimente, dulciuri și haine pentru familia greu încercată. Cei patru copii și părinții lor au rămas doar cu hainele de pe ei, iar acum locuiesc într-o încăpere amenajată în gospodărie, până când vor reuși să își repara casa.
19 Apr 2018

Atenție la ITP, sancțiuni drastice din 20 mai!

Zeci de șoferi sunt prinși de poliție în fiecare lună circulând cu Inspecția Tehnică Periodică expirată. Un lucru extrem de grav, o spun polițiștii, dar și șoferii. O înăsprire a legii ar putea stopa acest lucru, sunt de părere și unii, și alții. În prezent, circulația fără ITP este contravenție și se sancționează cu amendă de 2.000 de lei, plus reținerea certificatului de înmatriculare. Însă din 20 mai, sancțiunile se vor înăspri.
20 Apr 2018