Campania de vaccinare anti-Covid se desfășoară în bune condiții în județul Olt. Asta înseamnă că oamenii au înțeles pericolul coronavirusului și au intrat în această luptă care se dă pe viață și pe moarte. Prezent la manifestările organizate de Mica Unire la Slatina, prefectul județului a vorbit despre situația imunizărilor în această pandemie.
Potrivit ultimelor date transmise de Direcția de Sănătate Publică Olt, în perioada 18 ianuarie – 31 martie, numărul programărilor în județ a ajuns la 29.877, atât pentru etapa I, cât și pentru etapa a II-a de vaccinare.