A început vaccinarea anti-Covid și în rândul personalului medical din serviciile sociale ale DGASPC Olt. Potrivit directorului instituției, Rădița Piroșca sute de persoane și-au exprimat acordul pentru acest vaccin.
Vaccinarea este singura șansă să revenim la viața de dinainte, susține directorul DGASPC Olt.
Mihaela David este prima infirmieră din cadrul DGASPC Olt imunizată la centrul anti-Covid din Slatina. Ea a venit însoțită de alte cinci colege de la Căminul pentru persoane vârstnice din Spineni.
În continuare, DGASPC Olt înscrie personalul din căsuțele de tip familial pe platforma online de programare la vaccinarea anti-Covid. Pentru vârstnici și bolnavii cronici, echipe mobile se vor deplasa la centrele instituției pentru a efectua imunizarea.