Când prea cald, când prea frig, când e soare, când ninge. Pe o astfel de vreme, copiii riscă să răcească. Medicii spun că în această perioadă se înregistrează cele mai multe viroze.
Alimentația sănătoasă este prioritară pentru protejarea organismului, spun medicii. Nu trebuie neglijată nici ținuta vestimentară. Copilul nu trebuie îmbrăcat nici prea gros, dar nici prea subțire, dintr-o dată.
Medicii nu sunt nici împotriva suplimentelor alimentare de la farmacie, care pot ajuta organismul în această perioadă cu vreme schimbătoare. Dar spun că cel mai bine este ca acestea să fie înlocuite cu o alimentație sănătoasă.