Fii reporter pentru o zi. TRIMITE STIREA TA
Secretariat/Anunțuri : 0349802930 || Redacție : 0349417241 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Psihiatria de la Caracal, finalizată anul acesta
30.10.2018
Autor articol: Dana Mihăilă
Vizualizari: 71

Spitalul municipal Caracal va avea un compartiment de psihiatrie. Acesta va funcționa într-o clădire care se construiește deja în curtea unității medicale și e aproape gata. Conducerea spitalului spune că era nevoie de acest serviciu pentru că a crescut numărul pacienților cu astfel de probleme medicale. În plus, noul compartiment vine în sprijinul secțiilor de psihiatrie de la spitalele din Slatina și Schitu Greci.


Se lucrează intens la o nouă clădire din curtea Spitalului municipal Caracal. Aici va funcționa Compartimentul de Psihiatrie, care a fost recent înființat. Lucrările ar trebui să fie gata până la finalul anului.
Managerul unității medicale, Daniela Buiculescu, spune că punerea în funcțiune a noului compartiment nu va fi un lucru dificil și de durată. Aparatura și mobilierul necesar există, la fel și medicii specialiști. Se lucrează intens și pentru finalizarea imobilului în care va funcționa noua secție. Astfel, secțiile de psihiatrie de la Slatina și Schitu Greci nu vor mai primi un număr atât de mare de pacienți din zona de sud a județului. La Caracal, numărul cazurilor este în creștere nu doar la Psihiatrie, ci și la celelalte secții ale spitalului.
Anul acesta, la Spitalul din Caracal au fost făcute mai multe investiții. A fost achiziționată aparatură medicală nouă, iar câteva secții au fost reabilitate.
 

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE