Fii reporter pentru o zi. TRIMITE STIREA TA
Medicii de aur ai Slatinei
30.01.2018
Autor articol: Simona Vârban
Vizualizari: 12160

Cu pricepere, dăruire și dorința de a face lucruri care pentru unii par imposibile, mai mulți medici tineri ai Spitalului Județean de Urgență Slatina au câștigat încrederea și aprecierea a sute sau chiar mii de pacienți. Premiaţi de autorităţi pentru intervenţii medicale în premieră, ei au vorbit, pentru Olt Tv, despre proiectele lor profesionale.


 Ei au fost invitaţi de onoare ai „Galei Superlativelor”, un eveniment în cadrul căruia Primăria Slatina oferă recunoştinţă oamenilor valoroși din oraș. Cătălin Duican şi Daniel Călin, George Remus Craioveanu, Mădălin Săndulescu, Ela Rusoiu, Andrei Ștefănescu și anestezistul Alina Chiriac sunt medicii de aur ai Slatinei.
Pentru acești oameni, dedicați, curajoși, profesioniști, prezența la un eveniment prin care li se recunoaște în mod public valoarea este o onoare. Este dovada că autoritățile apreciază eforturile lor, iar acest lucru îi motivează. Vor să facă și alte intervenții care par imposibile și, de ce nu, să urce din nou pe scena „Galei Superlativelor”.

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

STIREA SAPTAMANII
Slatina 650
OLTTV LIVE

Investiții pentru micii școlari, la Minulescu

Cu sprijinul autorităților locale și al Ministerului Educației, Colegiul „Ion Minulescu” se extinde, pentru a oferi condiții cât mai bune de studiu inclusiv pentru copiii de la clasele primare. Astfel, un corp nou de clădire cu 15 săli de clasă, este aproape finalizat. Primăria va mai moderniza o clădire în care vor fi amenajate încă șase săli de clasă, iar zona destinată activităților after school se mărește.
20 Feb 2018