Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Tot mai mulți tineri cu infarct de miocard
12.10.2017
Autor articol: Dana Mihăilă
Vizualizari: 3464

Infarctul de miocard face tot mai multe victime, mai ales în rândul bărbaților. În județul Olt, numărul celor care suferă un preinfarct sau infarct a crescut în ultimi ani, mai ales la persoanele tinere. Cardiologii spun că principalele cauze sunt consumul de alcool, alimentația nesănătoasă, fumatul, stresul și lipsa de mișcare. Unul dintre simptome este durerea în piept. Medicii trag un semnal de alarmă pentru că mulți pacienți așteaptă să treacă această durere, se prezintă la spital chiar și după o zi două, când este deja prea târziu.


 Între 15 și 20 de persoane ajung lunar la Spitalul Județean de Urgență Slatina, în urma unui infarct miocardic. Din păcate, numărul acestor cazuri este în creștere, spun îngrijorați medicii cardiologi.
Dacă până acum, infarctul apărea la persoanele mai în vârstă, în ultimii ani tot mai mulți tineri, în special bărbați, sunt diagnosticați cu această afecțiune medicală. La femei, în general, infarctul apare după vârsta de 40 de an.
Cauzele care duc la infarct sunt mai multe. Însă medicii atrag atenția că de multe ori această problemă poate fi prevenită, dacă avem un stil de viață sănătos.
Cazurile ușoare de pacienți cu infarct sunt tratate la Spitalul Slatina, iar cele grave sunt trimise la București. Durerea în piept este primul simptom în cazul unui infarct sau preinfarct.
Infarctul se produce în special dimineața, între orele 3 și 9, iar cei mai mulți mor în somn.
Un lucru bun îl reprezintă faptul că mortalitatea prin infarct a scăzut în ultimii ani, de la 25% la 3-4 %, datorită terapiilor avansate în rezolvarea acestor probleme medicale.

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE