Organizația județeană a nou-înființatei formațiuni politice și-a prezentat astăzi candidatul. Partidul Neamului Românesc, apărut cu nici două luni în urmă la Olt, a luat decizia de a miza la alegerile locale din această toamnă pe un independent. Valeriu Matei este candidatul care speră ca prin activitatea și experiența sa în domeniul administrației, să câștige cât mai multe voturi.
Până în acest moment, candidatul independent la Primăria Slatina, Valeriu Matei, spune că are susținerea a trei partide politice. Alături de el s-a aflat și Silviu Anton, și, împreună, i-au invitat pe cei de la USR Olt să vină alături de ei.
Slatina este prima localitate în care Partidul Neamului Românesc are un candidat. În perioada următoare membrii formațiunii politice spun că se vor concentra și pe restul localităților din județ.