Fii reporter pentru o zi. TRIMITE STIREA TA
Secretariat/Anunțuri : 0349802930 || Redacție : 0349417241 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Mihai Niță, președinte ales al ALDE Olt
19.03.2018
Autor articol: Simona Vârban
Vizualizari: 1351

Mihai Niță a fost ales sâmbătă, în urma Conferinței Teritoriale de la Slatina, în funcția de președinte al ALDE Olt. Tot atunci, au fost aleși cei nouă vicepreședinți ai organizației județene și a fost completat Biroul Politic Județean al partidului. La eveniment au luat parte și liderii centrali ai formațiunii politice, dar și Marius Oprescu, președintele executiv din Olt al PSD, partid aflat în coaliția de guvernare cu ALDE.


 Membrii Alianței Liberalilor și Democraților din Olt s-au reunit sâmbătă să își aleagă conducerea. Conferința a început cu intonarea Imnului de stat al României, dar tehnologia le-a jucat feste celor de la ALDE. După câteva momente în care toți participanții au așteptat să răsune din boxe „Deșteaptă-te, române!”, Cristian Bircea, vicepreședintele formațiunii, a dat tonul, iar cei din sală au cântat în cor prima strofă.
Mihai Niță a fost singurul candidat pentru funcția de președinte al ALDE Olt. Niță le-a transmis tuturor că trebuie să se mobilizeze pentru a dubla rezultatele partidului, la viitoarele alegeri.
ALDE Olt va avea nouă vicepreședinți, aleși cu toții, prin votul participanților la Conferința Teritorială. Printre ei sunt și Ioan Ciugulea și Cristian Bircea, cunoscuți în peisajul politic local. Ciugulea a vorbit despre tineri și demnitate în politică, iar Bircea despre reconfirmarea echipei ALDE.
Alături de membrii ALDE din Olt au fost europarlamentarul Norica Nicolai și mai multe persoane din conducerea centrală a partidului, printre care secretarul general Daniel Chițoiu și deputatul Andrei Gerea, dar și Marius Oprescu, președintele executiv al PSD Olt, formațiune aflată în alianța de guvernare cu ALDE. Acesta a spus că, în Olt, a existat o colaborare bună între cele două partide.
Și Norica Nicolai a confirmat colaborarea eficientă între PSD și ALDE.
În urma conferinței de sâmbătă, Mihai Niță a fost votat pentru funcția de președinte de 345 din cei 385 de delegați. Șapte dintre ei au votat „împotrivă”, restul voturilor fiind nule.

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE

„Oltenii & Restu’ lumii”, gata de start

Se fac ultimele pregătiri în Slatina, pentru ediția a XXIV-a a Festivalului „Oltenii & Restu’ lumii”, care începe mâine, la ora 11:11. La Podul Olt, locul în care se va instala vama oltenească, s-a lucrat toată ziua la pregătirea spațiilor verzi și la igienizarea zonei. Iar pe Esplanadă se instalează meșterii populari și scena pentru spectacole. Organizatorii promit și anul acesta o ediție de pomină, cu spectacole, bancuri, glume și voie bună, așa cum le place oltenilor.
13 Sep 2018