Fii reporter pentru o zi. TRIMITE STIREA TA
PSD Olt merge cu 158 de delegați la Congres
09.03.2018
Autor articol: Elena Ionescu
Vizualizari: 189

Mâine este o zi importantă pentru Partidul Social Democrat, când formațiunea politică aflată la guvernare își reformează conducerea. O reformă necesară, spun voci din cadrul partidului, care să asigure aplicarea programului de guvernare în întregul său și la termenele promise, dar și o abordare coerentă și unitară a alegerilor europarlamentare și a celor care vor urma în țară. Organizația de la Olt participă la Congresul extraordinar cu 158 de delegați.


 Aproximativ 4.000 de membri ai PSD vor lua mâine drumul capitalei, pentru Congresul extraordinar al partidului. Printre ei și cei 158 de delegați de la Olt, stabiliți în Conferința județeană de săptămâna trecută, care vor vota o nouă conducere. Singura funcție care nu a fost pusă la bătaie este cea de președinte național.
Biroul Permanent Județean Olt, întrunit ieri, a validat candidatura lui Paul Stănescu pentru funcția de vicepreședinte pe Regiunea Sud-Vest Oltenia.
Președintele executiv al PSD Olt, Marius Oprescu, speră ca miniștrii din Guvernul Dăncilă să își facă treaba, după unele experimente nereușite din celelalte executive, care au impietat aplicarea programului de guvernare și au afectat activitatea administrativă din teritoriu.
Pentru funcția numărul doi din PSD, cea de președinte executiv, premierul Viorica Dăncilă îi are contracandidați pe Ecaterina Andronescu și Nicolae Bănicioiu.

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

STIREA SAPTAMANII
Slatina 650
OLTTV LIVE

Cartierul Progresul - zonă de (ne)siguranță

Zona Progresul este atent monitorizată de poliție. Timp de o lună, oamenii legii acționează pe toate străzile, atât în sistem propriu, dar și împreună cu Jandarmeria și Poliția Locală, pentru a preveni furturile și faptele antisociale. De la începutul anului, în cartierul Progresul au avut loc zeci de furturi din autoturisme, poșete și buzunare, dar și distrugeri și fapte cu violență. Polițiștii vor să prevină aceste infracțiuni și să transforme zona Progresul într-o zonă de siguranță.
21 Mai 2018

Școala „Constantin Brâncoveanu”, în sărbătoare

A fost o sărbătoare cu dublă semnificație astăzi, pentru elevii și profesorii Școlii Gimnaziale „Constantin Brâncoveanu”, din Slatina, care au celebrat 31 de ani de la înființarea instituției de învățământ și 21 de ani de când aceasta poartă numele domnitorului Constantin Brâncoveanu. Pentru acest moment, organizatorii au pregătit un program artistic, o coregrafie inedită cu baloane, o paradă pe străzile orașului și au premiat copiii care au obținut rezultate bune la concursurile școlare.
21 Mai 2018

Planuri pentru Baza sportivă de la Școala 5

Baza sportivă de lângă Școala 5 ar putea redeveni locul în care copiii și tinerii din Slatina să joace fotbal, cum jucau cu ani în urmă. Terenul și tribunele, lăsate în paragină, aparțin Ministerului Tineretului și Sportului, dar municipalitatea speră într-o schimbare a legislației, care să permită preluarea acestor baze. La Slatina, primăria vrea să refacă terenul și tribunele, după ce va amenaja sub ele o parcare.
23 Mai 2018