Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Poliția, în stradă pentru prevenirea accidentelor
29.07.2021
Autor articol: Dana Mihăilă
Vizualizari: 633

Zeci de polițiști olteni vor fi în stradă, în acest sfârșit de săptămână, pentru prevenirea accidentelor de circulație. Oamenii legii vor acționa cu toată aparatura din dotare și vor fi cu ochii pe șoferii vitezomani, dar și pe cei care se urcă la volan sub influența alcoolului sau a drogurilor. În ultimele zile, două astfel de acțiuni au fost organizate de polițiștii de la Serviciul Rutier.


Săptămâna aceasta, polițiștii au încercat să prevină accidentele de circulație în rândul pietonilor și bicicliștilor. Astfel, au fost organizate controale în trafic, iar acolo unde au găsit nereguli, oamenii legii au aplicat amenzi. 130 de sancțiuni au fost aplicate în total, dintre care 38 au fost date bicicliștilor, 25 pietonilor, iar 66 altor categorii de participanți la trafic. Razia a continuat și ieri. Echipajele Poliției au acționat pe drumurile publice, pentru depistarea vitezomanilor și a celor care efectuează depășiri neregulamentare.
Au fost reținute 12 permise de conducere, din care 9 pentru viteză și 3 pentru depășiri neregulamentare. Iar controalele Poliției continuă și în acest week-end.
Acțiunile Poliției Olt urmăresc prevenirea accidentelor de circulație, după ce luna aceasta în județ au fost înregistrate câteva incidente cu urmări tragice. Ultimul s-a întâmplat chiar luni dimineață, când o familie din Timișoara a murit pe Drumul Național 65, între localitățile Negreni și Optași. Șoferul a intrat într-o depășire și a lovit frontal un TIR care circula din față. În urma impactului, conducătorul auto, soția lui și nepotul acestora de 16 ani au murit pe loc.
 

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE

Olimpicii Oltului, la Olimpiada Națională de Română

Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română pentru elevii de gimnaziu se va desfășura, în această săptămână la Slatina. Județul Olt va fi reprezentat de 12 elevi din unități de învățământ din Slatina, Caracal, Corabia și Drăgănești-Olt. Emoțiile sunt mari, iar așteptările pe măsură. Pentru copii, organizarea olimpiadei la Slatina este un avantaj psihic, chiar dacă mulți dintre ei și-ar fi dorit să exploreze obiectivele turistice din celelalte județe ale României.
16 Apr 2024

Un nou succes pentru Școala „Nicolae Iorga”

Performanța se poate face oriunde există elevi silitori și profesori conectați cu stilul de învățare al copiilor. Abia intrat în clasa a V - a la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” din Slatina, Dragoș Ion-Ionescu a reușit să obțină un punctaj aproape perfect la etapa județeană a Olimpiadei de Religie. Visul său este să ajungă medic chirurg și să îmbine, în acest fel, iubirea față de Dumnezeu cu cea față de oameni și de nevoile lor.
17 Apr 2024