Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Definitiv. Începe judecata lui Dincă
30.09.2020
Autor articol: Dana Mihăilă
Vizualizari: 8020

Magistrații doljeni au decis definitiv în cazul lui Gheorghe Dincă. Au respins toate cererile și excepțiile invocate de părțile implicate în dosar și au dispus începerea judecății. Gheorghe Dincă susține în continuare că nu le-a ucis pe cele două fete, iar familiile acestora spun că și ele cred că tinerele sunt în viață.


Este definitiv. Începe judecata lui Gheorghe Dincă. Magistrații Curții de Apel Craiova au respins toate cererile și excepțiile invocate în dosar, atât de Gheorghe Dincă, dar și de familiile tinerelor dispărute: Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu. În timp ce Dincă a cerut judecarea sa în libertate, avocații rudelor au solicitat, printre altele, ca mașinile lui Dincă să nu fie vândute, întrucât reprezintă probe la dosar. Familia Alexandrei a cerut anularea certificatului de deces, motivând că tânăra ar fi în viață.
Totodată, unul dintre avocații familiei Melencu a venit cu noi documente la dosar, care ar constitui probe în instanță.
Părinții fetelor dispărute spun că îl cred pe Gheorghe Dincă atunci când spune că nu le-a omorât pe cele două tinere.
Gheorghe Dincă a fost trimis în judecată pentru trafic de persoane sau minori, omor calificat, viol, dar și profanare de cadavre. Cazul se va judeca la Tribunalul Olt.
 

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE

Olimpicii Oltului, la Olimpiada Națională de Română

Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română pentru elevii de gimnaziu se va desfășura, în această săptămână la Slatina. Județul Olt va fi reprezentat de 12 elevi din unități de învățământ din Slatina, Caracal, Corabia și Drăgănești-Olt. Emoțiile sunt mari, iar așteptările pe măsură. Pentru copii, organizarea olimpiadei la Slatina este un avantaj psihic, chiar dacă mulți dintre ei și-ar fi dorit să exploreze obiectivele turistice din celelalte județe ale României.
16 Apr 2024