Petardele au băgat trei oameni în spital, chiar de Anul Nou. Doi copii și un bărbat au fost răniți grav, în timp ce încercau să aprindă obiectele pirotenice. Unul dintre copii este la un pas să își piardă ochiul, din această cauză.
De la Spitalul din Slatina, copila a fost transferată la București, unde a fost operată de urgență.
Tatăl minorei de 11 ani spune că totul s-a întâmplat în curtea casei, unde fata se juca.
Polițiștii susțin că mai cercetează încă un caz în care un alt minor, un băiat de data aceasta, a fost rănit de petarde.
Rănit grav a fost și un cetățean filipinez, care și-a pierdut două degete de la o mână.
Pentru a preveni aceste incidente, polițiștii au desfășurat o serie de acțiuni și controale. Până în prezent, oamenii legii au confiscat peste o tonă de materiale pirotehnice și au întocmit 10 dosare penale. Alte 10 fapte de acest gen au fost identificate de jandarmi, autorii fiind cercetați penal.