Fii reporter pentru o zi. TRIMITE STIREA TA
Drogat la volan?
18.04.2018
Autor articol: Dana Mihăilă
Vizualizari: 1708

Un tânăr de 24 de ani, din Slatina, a fost ridicat în trafic de polițiștii din Argeș, la Lunca Corbului, fiind suspect de consum de droguri.


Ștefan Daniel Noajă șe afla în autoturism împreună cu un prieten și a fost oprit întrucât conducea haotic. A fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Oamenii legii l-au bănuit de consum de droguri și l-au transportat la spital, pentru recoltarea probelor de sânge. Polițiștii i-au fost întocmit dosar penal și îl cercetează pentru conducere sub influența drogurilor.  

Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

STIREA SAPTAMANII
Slatina 650
OLTTV LIVE

Cartierul Progresul - zonă de (ne)siguranță

Zona Progresul este atent monitorizată de poliție. Timp de o lună, oamenii legii acționează pe toate străzile, atât în sistem propriu, dar și împreună cu Jandarmeria și Poliția Locală, pentru a preveni furturile și faptele antisociale. De la începutul anului, în cartierul Progresul au avut loc zeci de furturi din autoturisme, poșete și buzunare, dar și distrugeri și fapte cu violență. Polițiștii vor să prevină aceste infracțiuni și să transforme zona Progresul într-o zonă de siguranță.
21 Mai 2018

Loctrans schimbă traseele autobuzelor

Veste bună pentru călătorii care circulă cu Loctrans. În urma unor studii de trafic realizate de o firmă specializată, reprezentanții societății au decis să modifice traseele autobuzelor, în avantajul călătorilor. Astfel, vor fi înființate trasee noi, cu noi denumiri, care vor avea viteză mai mare de parcurgere și cel mai important este că în orele de vârf, în stațiile centrale, numărul mijloacelor de transport vor fi suplimentate.
16 Mai 2018