Sute de dascăli au participat în această vară la ședințele publice de redistribuire a posturilor vacante din învățământul oltean. Numărul solicitanților a fost și în acest an mai mare decât cel al locurilor libere, astfel că, s-a ajuns la situația în care foarte mulți dascăli au rămas fără catedră. Situațiile diferă de la caz la caz, iar pentru fiecare persoană înscrisă pe lista de așteptare, Inspectoratul Școlar Județean Olt încearcă să găsească o soluție.
În ultima perioadă, mai multe cadre didactice din Olt au fost confirmate cu virusul SARS COV-2 și nu au mai putut desfășura orele de curs. Reprezentanții Inspectoratului Școlar spun că înlocuirea temporară a dascălilor se face cu alte cadre didactice din școală, nicidecum cu persoanele aflate pe lista de așteptare a instituției.
Până în acest moment, 9 profesori și 11 elevi din județul Olt sunt confirmați pozitiv cu COVID-19.