Directorii de grădinițe au fost invitați astăzi de Inspectoratul Școlar și Asociația OvidiuRO să ia parte la startul proiectului „Fiecare copil merită o poveste”. Astfel, timp de două zile, dascălii vor participa la acțiuni de formare, iar la final grădinițele din comunitățile defavorizate vor primi cărți de calitate.
Parteneri în proiect, reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean au accentuat și ei rolul cărților în educația copiilor mici. De asemenea, au apreciat implicarea fundației OvidiuRo în activitățile educative și recreative ale copiilor din județ.
Asociația OvidiuRo și Inspectoratul Școlar au mai derulat în Olt proiectul social „Fiecare Copil în Grădiniță”, prin care sute de copii din comunitățile sărace au beneficiat de educație preșcolară și hrană de calitate.