„Există în viața unor școli dascăli care le definesc acestora destinul. Oameni care renunță la sine pentru un ideal, care înseamnă școala. Un astfel de dascăl a fost Traian Biju”. Sunt cuvintele prin care Elena Sârghie prefațează volumul intitulat „Dascăli slătineni – profesorul Traian Biju”. Impresionată de concepția fostului profesor și director al renumitului liceu Radu Greceanu despre menirea educației, autoarea a adunat în paginile acestui volum povești și imagini din viața celebrului dascăl.
Noul demers cultural a fost realizat de Asociația „Ecologia Bunului Simț”, cu sprijinul Primăriei Slatina. Proiectul se înscrie în seria manifestărilor dedicate Anului Centenar.