„ROST. 12 Hotare” este piesa finală a trilogiei ROST, un proiect care s-a întins pe șase ani și a inclus și albumele „ROST – esențe, gusturi și stări românești” și „Dor de ROST”.
„ROST. 12 Hotare” este cel mai voluminos album al seriei și conține 340 de pagini cu imagini strânse din toate colțurile țării: fotografii cu oameni care încă mai păstrează un meșteșug, biserici de lemn, cule și conace părăsite care se încăpățânează să „supraviețuiască” deși au fost demult abandonate, dar și obiecte tradiționale din gospodăriile oamenilor.
Albumul lansat la Slatina a venit la pachet atât cu un DVD, cât și cu o hartă artizanală care reunește locațiile tuturor „Păstrătorilor de ROST” din cele trei albume.