Fii reporter pentru o zi. TRIMITE STIREA TA
Un oltean, consilier personal al ministrului Agriculturii
19.10.2017
Autor articol: Simona Vârban
Vizualizari: 2697

Florin Ciobanu, președintele Asociației Tinerilor Fermieri din Olt, este consilierul personal al ministrului Agriculturii, Petre Daea, pentru sectorul horticol. El se va implica în mod direct în toate proiectele importante derulate de minister, dar va rămâne și alături de agricultorii din județ, pe care îi va ajuta să își implementeze proiectele pe fonduri europene.


Impresionat de modul în care a fost organizată Ziua Recoltei la Slatina, Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a decis că are nevoie, în echipa sa, de oameni care reușesc să facă lucruri concrete pentru fermieri. Unul dintre ei este Florin Ciobanu, președinte al Asociației Tinerilor Fermieri, pe care ministrul l-a chemat să facă parte din echipa sa.
Formarea de cooperative agricole în vederea construirii depozitelor de legume și fructe este primul obiectiv pentru care se va implica reprezentantul fermierilor olteni.
Va lucra însă și la viitorul Program de Dezvoltare Rurală și va face parte din echipa care va reprezenta România la Bruxelles, în cele șase luni în care țara noastră va prelua conducerea Consiliului Europei, în 2019.
Tânărul reprezentant al agricultorilor a explicat că a acceptat această funcție doar pentru a pune în aplicare proiecte pentru fermieri. Salariul de la Ministerul Agriculturii va fi donat, lună de lună.
Florin Ciobanu desfășoară activități în acest domeniu încă din anul 2007, când, în calitate de legumicultor, a înființat, împreună cu alți agricultori o cooperativă pentru a livra marfă către supermarketuri. Acum, este președintele Asociației Tinerilor Fermieri, care îi ajută pe agricultori să acceseze fonduri europene și să implementeze proiecte în satele din județ.
 

Florin Ciobanu consilier ministrul Agriculturii

Șofer mort în accident la Valea Mare

Un bărbat și-a pierdut viața într-un cumplit accident de circulație petrecut, ieri, pe DN 65, în localitatea Valea Mare. Acesta conducea o autoutilitară, când a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens, lovind un autoturism. Imaginile de la locul accidentului sunt terifiante. Autoutilitara s-a răsturnat peste autoturism, iar șoferul acesteia a rămas încarcerat. Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu un puternic impact emoțional.
20 Nov 2017