Nu doar scările de bloc, parcurile și locurile de joacă sunt dezinfectate, la Slatina. Și pe străzi și trotuare au loc periodic astfel de acțiuni ample, menite să protejeze populația. Aseară, Primăria Slatina a igienizat zeci de străzi și trotuare.
Orașul a fost împărțit pe zone, fiecare acoperită de câte una sau două autospeciale, întreaga organizare fiind supravegheată de reprezentanții primăriei. Aceștia au urmărit efectiv fiecare utilaj, să se asigure că nicio stradă, din cele incluse în graficul de ieri, nu a fost ratată. Auto-stropitoarele de mari dimensiuni au acționat pe arterele orașului, iar mașinile mai mici au curățat, în tandem, trotuarele de pe Bulevardul A.I. Cuza, dar și carosabilul de pe străzile mai înguste.
Autocisternele dotate cu echipamente cu presiune au spălat cu soluție pe bază de clor și spumă activă atât străzile, cât și trotuarele. Muncitorii au luat la rând atât zonele de blocuri din cartierul Progresul cât și cartierele de case.
Acțiunea a continuat până după miezul nopții, astfel încât toate zonele incluse în graficul municipalității să fie parcurse. Reprezentanții municipalității au transmis că sunt preocupați să dezinfecteze în permanență toate zonele circulate de slătineni, pentru a se evita astfel pericolul de îmbolnăvire.
„Siguranța și sănătatea cetățenilor orașului sunt prioritățile noastre. De aceea, în timp ce acțiunea de distribuire a alimentelor pentru persoanele vârstnice și cea de dezinfecție a spațiilor comune din blocuri continuă masiv, străzile orașului nostru sunt dezinfectate constant încă de acum două săptămâni.
Vom continua să desfășuram aceste activități până la dispariția riscului de contagiune cu noul CORONAVIRUS SARS COV 2 pe raza municipiului nostru”, au explicat reprezentanții Primăriei Slatina.
Dacă vremea va fi favorabilă, astăzi, autospecialele vor ajunge în toate celelalte zone ale orașului. De asemenea, campania de dezinfecție a străzilor și trotuarelor va fi reluată periodic, la Slatina.