Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Liceul Economic, modernizat în totalitate
27.11.2018
Autor articol: Simona Vârban
Vizualizari: 446

Pe lângă proiectul pe fonduri europene de consolidare și reabilitare a corpului principal de la Liceul Economic, primăria va investi și în modernizarea fostelor ateliere. Autoritățile au făcut studiul de fezabilitate și l-au supus aprobării consiliului local.


Clădirea în care au funcționat cândva atelierele școlare ale Liceului Economic era de mulți în atenția autorităților. Imobilul s-a degradat, prin acoperiș trece apa, iar pereții sunt afectați de infiltrații. Anul acesta, o dată cu promovarea unui proiect pe fonduri europene pentru consolidarea și refacerea corpului principal, municipalitatea a decis să reabiliteze și această clădire.
Imobilul va fi complet modernizat, urmând ca, după finalizarea acestui proiect, conducerea școlii să stabilească ce activități se vor desfășura aici.
Între timp și proiectul european de reabilitare a clădirii principale avansează. Documentația a fost depusă la Agenția de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, în cadrul Programului Operațional Regional. Acum se fac ultimele modificări, in funcție de clarificările solicitate de experții în accesarea fondurilor europene. La Economic, elevii mai folosesc doar parterul clădirii principale, pentru că imobilul prezintă risc seismic și nu s-a mai permis accesul nimănui la etaj.
 

colegiul economic reabilitare fonduri europene cristian cismaru
DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE