Circulată intens atât de autoturismele care vin şi pleacă din zona industrială cât şi de maşinile de mare tonaj care trec în număr mare pe aici, strada Drăgăneşti este din ce în ce mai aglomerată. Autorităţile caută soluţii pentru a fluidiza traficul pe acest tronosn, aşa că au luat la verificat documentele terenurilor din zonă. Direcţia Administrarea Patrimoniului actualizează toate cărţile funciare, pentru a şti exact dacă există suficient spaţiu pentru lărgirea drumului.
Primele măsurători indică faptul că suprafeţele deţinute de autorităţi permit amenajarea a patru benzi de circulaţie, dar şi a unor trotuare.
Procedura de atribuire a lucrărilor de proiectare şi execuţie pentru acordul cadru a fost iniţiată de cei de la Administrarea Străzilor. Au fost depuse oferte de firmele interesate, iar de astăzi începe evaluarea lor. Acordul pentru asfaltare include investiţii în modernizarea străzilor din Slatina în valoare de aproximativ 100 de milioane de lei, ce se vor desfăşura în următorii ani. Acesta a fost demarat de autorităţi pentru a reduce birocraţia şi perioadele de aşteptare ce ar fi trebuit respectate pentru fiecare lucarre în parte.