Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Distracție în natură, la malul Dunării
08.05.2018
Autor articol: Simona Vârban
Vizualizari: 280

O zonă de promenadă pe faleză, un spațiu special amenajat pentru activitățile pescărești, dar și spații de agrement pentru copii și părinți, în pădurea din apropierea Dunării. Acestea sunt planurile autorităților din Corabia, care vor să pună în valoare frumusețile locului și să atragă cât mai mulți turiști către orașul de pe malul Dunării. O parte din aceste obiective vor fi realizate în scurt timp, pe fonduri europene.


 Cui nu i-ar plăcea să facă o plimbare pe faleza Dunării, pe o cale de acces nouă și modernă. Și care pescar nu și-ar dori să aibă la dispoziție un spațiu în care să își amenajeze ustensilele? Reprezentanții Primăriei Corabia au început deja să lucreze la proiecte care cuprind aceste investiții, esențiale pentru atragerea turiștilor către orașul lor.
Între timp, edilul a făcut demersuri către legiuitorii țării, pentru a transforma pădurea din apropierea Dunării, un paradis verde încă neexploatat, într-o grădină publică. În acest fel, administrația locală poate investi în amenajarea unei zone de agrement.
Un demers asemănător a fost dus la bun sfârșit de o primărie din județul Giurgiu. Grădina publică, amenajată tot la Dunăre, a devenit un loc foarte căutat de cei care vor să stea în natură, departe de zgomotul orașelor.
Conducerea Primăriei Corabia a apelat la sprijinul unui proiectant cu experiență, care a reușit să atragă, în ultimii ani, fonduri europene pentru astfel de investiții. Astfel, spun reprezentanții autorităților, succesul acestor proiecte este aproape garantat.

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE

Olimpicii Oltului, la Olimpiada Națională de Română

Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română pentru elevii de gimnaziu se va desfășura, în această săptămână la Slatina. Județul Olt va fi reprezentat de 12 elevi din unități de învățământ din Slatina, Caracal, Corabia și Drăgănești-Olt. Emoțiile sunt mari, iar așteptările pe măsură. Pentru copii, organizarea olimpiadei la Slatina este un avantaj psihic, chiar dacă mulți dintre ei și-ar fi dorit să exploreze obiectivele turistice din celelalte județe ale României.
16 Apr 2024