Fii reporter pentru o zi. TRIMITE STIREA TA
„Adventure Land” de Ziua Copilului, la Slatina
19.04.2018
Autor articol: Simona Vârban
Vizualizari: 3614

Esplanada Slatinei va fi un tărâm al distracției și al aventurilor pentru toți copiii din oraș, pe 1 iunie. Municipalitatea organizează „Adventure Land”, un eveniment în cadrul căruia se pregătesc o mulțime de surprize și activități captivante pentru cei mici. 12 ateliere vor fi deschise pentru ei, participarea la cel puțin patru asigurându-le înscrierea la tombolă.


 Ziua Internațională a Copilului va fi una specială pentru micii slătineni. Esplanada orașului va fi „Adventure Land”, un loc în care orice copil se va simți pe tărâmul basmelor, alături de magicieni, personaje din desene animate, actori și cântăreți. Cu toții vor avea misiunea să îi facă pe copii să se bucure din plin de ziua din an în care ei sunt personajele principale din acest oraș. Organizatorii sunt reprezentanții Primăriei Slatina, care au stabilit activitățile care se vor desfășura pe 1 iunie.
Activitățile propuse de municipalitate sunt atât de multe și atât de interesante, încât nici un copil nu va putea sa stea de-o parte. Un spectacol de magie, un atelier de știință, teatru stradal, spectacol cu baloane, un atelier astronomic și ferma de animale, toate vor asigura voia bună a celor mici, de ziua lor.
Atelierele de distracție „Fii spontan”, cu jocuri interactive și improvizație, „Fii creativ”, cu pictură pe hârtie, pe baloane și pe figurine din gips, „Fii în lumea virtuală”, cu jocuri și ochelari 3D, „Fii sportiv” vor fi instalate pe esplanadă și în expo-parc. Micii exploratori vor fi invitați să treacă pe la fiecare în parte, pentru a avea acces la foto booth.
Pe lista de premii sunt biciclete, triciclete, trotinete, skateboard-uri, rachete de tenis, mingi de fotbal, puzzle-uri și ghiozdane.

 

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

STIREA SAPTAMANII
Slatina 650
OLTTV LIVE

Cartierul Progresul - zonă de (ne)siguranță

Zona Progresul este atent monitorizată de poliție. Timp de o lună, oamenii legii acționează pe toate străzile, atât în sistem propriu, dar și împreună cu Jandarmeria și Poliția Locală, pentru a preveni furturile și faptele antisociale. De la începutul anului, în cartierul Progresul au avut loc zeci de furturi din autoturisme, poșete și buzunare, dar și distrugeri și fapte cu violență. Polițiștii vor să prevină aceste infracțiuni și să transforme zona Progresul într-o zonă de siguranță.
21 Mai 2018

Școala „Constantin Brâncoveanu”, în sărbătoare

A fost o sărbătoare cu dublă semnificație astăzi, pentru elevii și profesorii Școlii Gimnaziale „Constantin Brâncoveanu”, din Slatina, care au celebrat 31 de ani de la înființarea instituției de învățământ și 21 de ani de când aceasta poartă numele domnitorului Constantin Brâncoveanu. Pentru acest moment, organizatorii au pregătit un program artistic, o coregrafie inedită cu baloane, o paradă pe străzile orașului și au premiat copiii care au obținut rezultate bune la concursurile școlare.
21 Mai 2018