Una din cele mai aglomerate străzi ale Slatinei, strada Drăgănești, care traversează zona industrială spre comuna Brebeni, va fi lărgită, de la două benzi, câte are acum, la patru benzi. Municipalitatea a demarat încă de anul trecut procedurile premergătoare lucrărilor, iar, în prezent, studiul de fezabilitate este gata.
Din măsurătorile realizate de specialiști rezultă că terenul pe care autoritățile îl dețin în acea zonă va fi suficient pentru lărgirea drumului, astfel că discuțiile cu reprezentanții fabricii de anvelope, care ar fi trebuit să cedeze o parte din terenul lor pentru această investiție, s-au încheiat. Odată cu reamenajarea drumului va fi refăcută și „poarta” de intrare în oraș.
Investiția în extinderea drumului este estimată la 2,4 milioane de lei, valoarea finală fiind stabilită însă în urma licitației.