Fii reporter pentru o zi. TRIMITE STIREA TA
Parchezi pe trotuar, scoți bani din buzunar
10.01.2018
Autor articol: Dana Mihăilă
Vizualizari: 2799

Polițiștii de la Serviciul Rutier Slatina le-au declarat război șoferilor care parchează autoturismele neregulamentar pe trotuar. În ultimele zile, patru conducători auto care au blocat trotuarul cu mașinile au fost sancționați de polițiștii rutieri cu amendă de 435 de lei fiecare.


 Polițiștii Biroului Rutier Slatina au intensificat acțiunile pentru siguranța pietonilor și pentru respectarea normelor privind legislația rutieră. Patru persoane au fost sancționate în ultimele zile, cu amendă în valoare de 435 lei fiecare, pentru faptul că au parcat neregulamentar, pe trotuar, în municipiul Slatina. Doi sunt din localitate, unul din București, iar altul din Craiova.
„Întrucât persoanele sancționate au invocat faptul că nu au avut cunoștință despre faptul că este interzis să parcheze în astfel de condiții, aducem la cunoștință cetățenilor faptul că necunoașterea legislației nu îi absolvă de răspundere”, precizează polițiștii într-un comunicat de presă.
Vechea prevedere stabilea că „este interzisă oprirea voluntară, pe trotuar, dacă nu se asigură un spațiu de cel puțin 1 metru pentru circulația pietonilor". Acest tip de abatere este sancționată cu 2-3 puncte amendă și 2 puncte penalizare.
„Reamintim conducătorilor auto faptul că prevederile articolului 142, lit.n din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice au fost modificate în sensul că «este interzisă oprirea voluntară a vehiculelor pe trotuar, cu excepția situației în care administratorul drumului public a executat amenajări în acest sens, respectiv indicatoare sau marcaje rutiere specifice»(cu avizul prealabil al poliției rutiere)”, se arată în comunicatul Poliției.

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

STIREA SAPTAMANII
DECLARATIA ZILEI
Slatina 650
OLTTV LIVE

Regulamentul de ridicare a mașinilor, în vigoare

Regulamentul care permite ridicarea mașinilor parcate ilegal, dar și pe cele abandonate în parcările din cartiere este în vigoare. Prefectura Olt a dat aviz pozitiv hotărârii Consiliului Local Slatina, care a aprobat recent noile reglementări. Reprezentanții municipalității spun însă că nu se grăbesc să îl pună în aplicare. Vor să îi informeze mai întâi pe oameni despre sancțiunile pe care le riscă, dacă nu îl vor respecta.
16 Ian 2018

Artiști de top, în concert la Zilele Slatinei

Amna și Holograf vin sâmbătă la Slatina și vor concerta pe Esplanadă, la finalul unei zile în care vom sărbători cu toții 650 de ani de atestare documentară a orașului. Duminică, Gala Superlativelor, care se va desfășura la Centrul Cultural „Eugen Ionescu”, este prezentată de Monica Davidescu și Aurelian Temișan, iar fetele de la Hypnotique și Marcel Pavel vor asigura buna dispoziție a celor din sală. Pentru seniori cântă, marțea viitoare, Corina Chiriac.
18 Ian 2018

Recunoștință, lacrimi și emoții la Gala Superlativelor

Slatina se mândrește cu oameni de mare valoare, care fac performanță în domeniile lor de activitate și care duc numele orașului pe cele mai înalte trepte ale lumii. Gala Superlativelor de ieri seară le-a fost dedicată lor, personalităților și cetățenilor de onoare ai Slatinei. Manageri de top au primit cheia orașului, pentru aportul important pe care companiile lor îl aduc an de an la bugetul local. Medici, manageri, oameni de cultură, militari, cu toții au fost aplaudați și apreciați de o sală întreagă, iar prezența lor pe scenă a stârnit valuri de emoție și râuri de lacrimi în rândul spectatorilor.
22 Ian 2018

Recunoștință, lacrimi și emoții la Gala Superlativelor

Slatina se mândrește cu oameni de mare valoare, care fac performanță în domeniile lor de activitate și care duc numele orașului pe cele mai înalte trepte ale lumii. Gala Superlativelor de ieri seară le-a fost dedicată lor, personalităților și cetățenilor de onoare ai Slatinei. Manageri de top au primit cheia orașului, pentru aportul important pe care companiile lor îl aduc an de an la bugetul local. Medici, manageri, oameni de cultură, militari, cu toții au fost aplaudați și apreciați de o sală întreagă, iar prezența lor pe scenă a stârnit valuri de emoție și râuri de lacrimi în rândul spectatorilor.
22 Ian 2018