Slătinenii își pot plăti, începând de astăzi, impozitele pe clădiri, terenuri și mașini pentru anul 2018. Mulți contribuabili au vrut să își achite din timp datoriile, așa că au venit de dimineață la Direcția Economică. Și-au luat bonuri de ordine și au așteptat să fie chemați la casierie, fără să fie nevoiți să stea la coadă. Oamenii au mărturisit că, în fiecare an, la început, își plătesc impozitul integral. În acest fel beneficiază și de o reducere de 10%.
Cei care au avut de plătit amenzi, au fost nevoiți să și le achite mai întâi pe acestea, înainte să poată plăti impozitele pe proprietăți. A fost și cazul domnului Marin Joia, slătinean care a ajuns în situația să agreseze un bărbat care îi furase bagajul, în Gara de Nord. Chiar dacă este revoltat că a fost sancționat de oamenii legii, bărbatul a venit să își achite datoriile.
Majoritatea impozitele pe clădiri, terenuri și autoturisme au aceeași valoare ca anul trecut. S-au redus la jumătate impozitele pentru locuințele autorizate ca spații comerciale, deținute de persoane fizice. De asemenea, proprietarii de terase care au construcții amenajate pe domeniul public vor plăti taxe de cinci ori mai mici față de anii trecuți, pe perioada iernii, atunci când în spațiile respective nu sunt înregistrate activități economice.