Fii reporter pentru o zi. TRIMITE STIREA TA
Varianta Oituz, pe masa Ministerului Dezvoltării
28.11.2017
Autor articol: Simona Vârban
Vizualizari: 1569

Consilierii locali ai Slatinei au aprobat astăzi studiul de fezabilitate pentru modernizarea Variantei Oituz, cu tot cu refacerea zidului de sprijin. Investiția, în valoare de aproximativ 19 milioane de lei, potrivit estimărilor, ar urma să primească finanțare din partea Ministerului Dezvoltării. Reprezentanții municipalității vor merge chiar mâine cu proiectul la Guvern.


Inclusă inițial într-un proiect mai amplu de infrastructură, alături de străzile Pitești și Constantin Brâncoveanu, modernizarea Variantei Oituz este pe lista de priorități a autorităților din Slatina. Astăzi, în Consiliul Local, s-a aprobat studiul de fezabilitate, o etapă extrem de importantă, care arată valoarea investiției și lucrările de intervenție care se impun în acest caz.
Potrivit estimărilor din studiul de fezabilitate, costurile lucrării ar fi de 19 milioane de lei, în sumă fiind inclusă și consolidarea zidului de sprijin, o lucrare complexă.
Din proiectul inițial mai rămân de modernizat strada Pitești și Bulevardul Constantin Brâncoveanu. Acestea ar necesita o investiției de aproximativ 30 de milioane de lei, o sumă care nu poate fi alocată din bugetul local, cel puțin în acest moment. Așa că municipalitatea caută surse de finanțare și soluții pentru a asigura un trafic sigur, atât pentru slătineni cât și pentru cei care tranzitează orașul.

 

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

STIREA SAPTAMANII
Slatina 650
OLTTV LIVE

Înjunghiat în inimă, în fața discotecii

Încăierare sângeroasă, duminică dimineață, la discoteca din comuna Movileni. Un tânăr de 19 ani a fost înjunghiat în inimă, în urma unui scandal care a pornit de la o fată. Victima se află în stare gravă la Spitalul Județean de Urgență Satina, iar agresorul a fost reținut de poliție. Bărbatul a mai avut probleme cu legea și în trecut, tot pentru fapte cu violență. Acum el riscă până la 20 de ani de închisoare. În această după-amiază, magistrații Tribunalului Olt au decis arestarea preventivă pentru 30 de zile.
14 Mai 2018