Vișina Nouă este prima comună din Olt care reușește să încheie lucrările de cadastru în cadrul acestei etape a Programului Național de Cadastru și Carte Funciară. Astăzi, oamenii au fost chemați de autorități să își ridice documentele de proprietate pe case, terenuri intravilane și extravilane. Pentru oamenii din Vișina Nouă, dar și pentru autoritățile locale, a fost un moment mult așteptat. Au colaborat bine cu instituțiile implicate în derularea acestui program, iar acum se bucură că au cărți funciare.
La înmânarea documentelor de proprietate de la Vișina Nouă au luat parte șefii tuturor instituțiilor implicate în acest program național de cadastru.
Președintele Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, Radu Ștefănescu, a spus că Vișina Nouă este un exemplu de bune practici pentru toate localitățile care au în derulare proiecte similare.
Pe lângă extrasele de carte funciară înmânate astăzi, proprietarii de case și terenuri vor beneficia și de succesiune gratuită, în cazul în care documentele de proprietate au fost emise pe numele defuncților.
Reprezentanții Primăriei Vișina Nouă le-au înmânat oamenilor primele extrase de carte funciară.
Alte patru comune din județul Olt, respectiv Brastavățu, Vișina, Vădastra și Oboga derulează în acest moment proiecte similare de înregistrare sistematică a tuturor terenurilor și clădirilor.