E mobiliare generală în rândul inspectorilor veterinari, care au misiunea de a se asigura că oltenii vor avea pe masa de Paște produse alimentare sigure. Echipele de control străbat târgurile, piețele, laboratoarele de cofetărie și patiserie, dar și cele patru puncte autorizate temporar pentru sacrificarea mieilor. Până acum s-au dat 26 de amenzi, în valoare totală de peste 40.000 lei și s-au aplicat zece avertismente, fiind, de asemenea, ridicate 32 de kilograme de carne și produse din carne neconforme. Verificările vor continua, iar cetățenii pot da și ei o mână de ajutor veterinarilor, sesizând eventuale nereguli, atât la sediul DSVSA Olt cât și la circumscripțiile sanitare veterinare din județ, care vor funcționa după un program prelungit.
Sesizări vor putea fi făcute și la numărul 0800 826 787, cu apelare gratuită din orice rețea de telefonie mobilă.
Mieii vor fi sacrificați în aceleași centre autorizate temporar ca și anul trecut, respectiv în cele două piețe agroalimentare din Drăgănești-Olt și Balș, la fostul abator din Slatina, în zona Strehareți, între 5 și 7 aprilie, respectiv joi, vineri și sâmbătă, dar și în târgul de la Osica de Sus, sâmbătă, pe 7 aprilie. Toate centrele de sacrificare vor fi monitorizate de medici veterinari, care se vor asigura că animalele sacrificate au documente de sănătate și sunt înregistrare în evidențele sanitare veterinare.