Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Drumarii, în alertă din cauza poleiului
11.01.2022
Autor articol: Dana Mihăilă
Vizualizari: 766

Noapte albă pentru angajații Secției de Drumuri Naționale Slatina și pentru cei ai Direcției Tehnice din cadrul Consiliului Județean Olt. Drumurile naționale și cele județene s-au transformat în patinoar, din cauza poleiului format în această dimineață. Drumarii au intervenit continuu astăzi, pentru ca la noapte circulația să se desfășoare în bune condiții. Cu toate acestea, de dimineață, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență au ajuns 15 persoane, cu fracturi la mâini sau la picioare, după ce au alunecat și au căzut pe gheață.


Ploaia transformată în gheață a scos în stradă utilajele de la deszăpezire. Aproape 40 de mașini de la Secția de Drumuri Naționale Slatina au intervenit pe toate drumurile naționale, pentru a împrăștia material antiderapant.
Și utilajele din cadrul Direcției Tehnice a Consiliului Județean Olt au acționat pe drumurile județene, în această dimineață.
Drumarii au lucrat continuu și astăzi, pentru că meteorologii nu au vești bune nici pentru noaptea următoare.
Și la Slatina, angajații Serviciul Salubris s-au mobilizat și au luat la rând străzile și trotuarele din oraș, pentru a le curăța de poleiul format în această dimineață.
 

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE